sâmbătă, 22 iunie 2019

Eu şi biometria

Probabil unii cunoașteți situația mea fac un rezumat în ordine cronologică.
    Mama mea era după tata ei din evrei veniţi din Polonia şi catolici austrieci pe de o parte şi evrei creştini-ortodocşi din Armenia şi români pe de altă parte, iar Tatăl meu se trăgea din Imperiul Otoman înainte de unire însă avea fratele prim la părinţi care a murit când m-am născut eu şi aşa familia mamei a aflat când aveam 4 ani că era o cerinţă la evrei ca cei în cordon prim să slujească lui Dumnezeu adică să nu se însoare şi că este importantă mama copilului şi nu tatăl.
    Cu tehnologia biometrică m-am confruntat prima dată când m-am născut în 1976 după ce mama şi-a provocat unele probleme şi după ce s-a internat în spital într-o Sâmbătă, mai repede cu o săptămână decât la termen, şi astfel m-am născut într-o zi de Duminică, m-am născut în ultima zi de vară în Calendarul Gregorian, şi la naştere am fost îndrumat să mă ţin de cordon cu mâna dreaptă şi să ies cu piciorul drept şi nu am lăsat cordonul când m-a apucat moaşa care era influenţată cu aceiaşi tehnologie să mă strângă de gât cu forcepsul. De aici am rămas pe gât cu o pigmentaţie neplăcută care nu am reuşit să o scot în România.
    Apoi în 1979 cu tehnologia biometrică mi-au radiat apendicele care avea păr de la pisică transmis prin castronul de lapte şi care vreme de trei luni a copt de la radiaţii şi apendicele s-a spart în 1979. După ce 3 săptămâni am fost ţinut cu gheaţă pe burtă au primit aprobare pentru efectuarea de intervenţii la chirurgie infantilă în Arad şi astfel am avut re-aranjate intestinele însă tubul de scurgere la ţinut doar o săptămână şi bunicii nu au fost informaţi ce dietă trebuie să ţin întreaga viaţă dar mamei i s-a spus unele probleme. Totodată am fost născut cu păr negru şi bunicul care avea grupa mea sanguină a fost de acord să-mi doneze sânge ceea ce a condus la pigmentarea maro a firelor de păr noi şi schimbarea treptată a culorii părului.
    Din cauza unei intervenţii chirurgicale de când aveam 2 ani şi 6 luni am fost inapt de efort fizic şi scutit de sport din clasele mici şi până în liceu, însă eu nu am ţinut seama şi m-am înscris la două cluburi unde am făcut judo şi în 1996 când ne-am pregătit pentru concurs şi am repetat cu o colegă mai multe prize mi-am dat seama că intestinele mele rămâneau lipite de stomac şi nu o puteam întrece să o susţin în aer şi ţinând seama căci al doilea soţ al mamei a rămas cocoşat într-un antrenament de judo am renunţat complet să practic acest sport cu excepţia autoapărării. În timp ce mama locuia cu al doilea soţ am avut şi un accident de la care aveam nevoie eventual de două copcii la cap la care medicul care ma curăţat a renunţat şi între clasa a III-a şi a VI-a am rămas în urmă puţin la unele discipline faţă de colegi.
    În 1995 am refuzat să fac parte dintr-un grup civic de activişti care făcea gălăgie dacă cineva refuză actele biometrice şi eram în liceu şi cu scutire de sport şi totuşi unii profesori insistau să dau unele probe şi le-a lăsat concepţia unor colegi care au participat la recrutare că aşi putea face efort fizic. În Feruarie 1996 după ce am vizitat un coleg am ajutat pe cineva impingând o maşină şi mi s-au înodat intestinele pe cum împingem şi fiind Sâmbătă spre Duminică am plecat acasă şi am informat familia înainte să mă internez la chirurgie unde am fost operat doar Luni după amiază, timp în care nu am stat cu gheaţă pe burtă şi aveam deja aderenţă intestinală. De cinci ani mama mea locuia cu un domn înfiat de o familie de evrei care au murit prin iradiere înainte de 1989 şi care a fost influenţat să strângă bani şi să-i de-a la spital ca să fiu apoi internat la secţie de psihiatrie în cazul în care supravieţuiesc şi ies din reanimare, însă mama mea a ales să se despartă definitiv de această persoană şi eu am ales să fac pe dos şi să am studii superioare ca să nu recidiveze cei care l-au influenţat şi probabil făceu parte din acel grup civic şi am anunţat în acest sens cadrele didactice care m-au ajutat să mă pregătesc de bacalaureat şi admitere.
    Am lucrat în primii trei ani de facultate şi în anul 2000 am avut 95 zile de conced medical în care am fost de 4 ori internat într-o secţie de boli interne până când m-am stabilizat şi am continuat doar facultatea nu şi serviciul unde am lucrat doar câteva zile la sfârşitul verii. La primul examen din sesiunea de toamnă am fost identificat cu tehnologia biometrică şi am leşinat mai ales că aveam 50 kg greutate la 176 cm înălţime adică cu indulgenţă subponderal iar apoi nu am mai fost indentificat nici în blocul unde locuiesc şi nici la facultate până la evenimentele din 11 Septembrie 2001 aşa cum am scris şi în petiţia scrisă în 2019.
    Aşa cum am observat de copil mic şi apoi când am avut ocluzia intestinală şi apoi am constatat căci au instalația cu RazeX cu care analizează inclusiv unde sunt afară ori în casă și din anul 2001 când făceam proiectul pentru licenţă am identificat că au un LNC cu microunde cu care analizează ce fac pe un sistem informatic PC, smartphone ș.a. și în plus unele tinere folosesc și conexiuni biometrice prin anumit tip de chip care se conectează printr-o trasmisie flexibilă colorată de obicei mov cu care să mă analizeze.
    Aceste tehnologii fiind destul de ofensive nu reuşeam să identific instalaţiile vecinului de la apartamentul 17 care erau aduse şi apoi luate până în anul 2004 când au folosit acestea prima dată să-mi deschidă prostata. Cel care locuia atunci în apartament la etajul IV spunea discursuri sarcastice de genul "Mai departe: StudiOU de de filmare, numai este StudiOU de filmare..!" şi "Mai departe urmează: Înşurubările lor... Înşurubările lor." şi nu am identificat pe cineva să le folosească apartamentul pentru a studia gestaţia femeilor, adică dacă au rămas ori nu însprcinate şi să chiureteze dacă au rămas, însă am indentificato pe cea care locuia la apartamentul 13 începând cu anul 2008 când făcea parte din Asociaţia de bone "Achim" (adică Fraţi, în ebraică) care aparent are legătură cu Asociaţia "Mama" din Arad care probabil este o sursă de copii pentru acest gen de bone format din tinere care cresc fete.
    Am apelat la poliție din 2014 și în loc să rezolve cazul s-a agitat mai multă lume și unii activişti civici spun că polițiști lucrează și la golanii de lângă sinagoga neologică şi de aceea nu pot să-mi rezolve cazul şi să mă lase să-i dau la parchet pe cei vinovaţi.
    Ofițerul cu care am discutat în sediul poliției și am dat o declatație spunea că trimit pe cineva să verifice instalația lui Petrea, apoi familia lor au fost chemați la poliție și mama mi-a cerut să-mi cer scuze iar băiatul lor a spus "Ce..! Că suntem vinovați.", când a coborât la noi, înainte să vândă apartamentul. După ce s-au mutat, cel de lângă ei intra la apartamentul Asociaţiei "Achim" să discute şi dădea raportul seara la ap. 10 dacă ne face "atmosferă" însă cazanul pentru care i-am reclamat nu l-au umplut până s-au mutat noii proprietari şi pereţii blocului nu mai erau imbibaţi cu nitrogen.
    Pe noii proprietari i-am identicat când au adunat semnături și nu au intrat la mine ci au coborât la etajul II unde un vecin a spus "A... deci continuaţi acţiunile domnului Tică?" şi nu i-am salutat nici pe aceştia şi nici pe cea de lângă ei de la apartamentul fam. Achim să nu pretindă că-mi sunt prieteni la poliţie. Eram puternic afectat în haine, pantofi ș.a. purtate în această perioadă, apoi părul acum îl am castaniu de la nitrogen s-a deschis spre maro, și dulapul de la bunica trebuie remontat când se opresc cu presiunile și uneori se răcea aerul şi pereţii până la etajul 1.
 Cam așa se aude cazanul când scurge azot lichefiat în scurgere la baie ori aici la bucătărie am înregistrări audio în folderul Azot: https://app.box.com/s/p40jtbknhev6ldq49vpo3vxd0nu2g6a3
 https://app.box.com/s/6wht7nciq6mzmbvvt2owjj8bhju7h99s
 Altele:
https://app.box.com/s/p40jtbknhev6ldq49vpo3vxd0nu2g6a3
Și mai noi:
https://app.box.com/s/xpbxfnmzkg6u5ggt0w5srjfgh1uzppnj
ș.a.
    Atât în 1 Iulie 2018 cât şi în 4 Ianuarie 2019 acest medic ori fiu de medic care s-a mutat m-a ciuruit cu una din instalaţiile aflate pe cele două trepiede de care am aflat doar când şi-au băgat rooter de la furnizorul de internet RCS-RDS şi băieţii numiţi "de la cablu" au discutat între ei câte scule are acolo ca şi cum ar fi CIA. Astfel au folosit acestă instalaţie de mai multe ori să mă ciuruie la glandele genitale unde mi-au făcut prin tavan o gaură cu LASER care atât era de exactă încât s-a oprit exact în canalul urinar fără să iasă în partea opusă.
    Sâmbătă, 25 Mai 2019 două femei au utilizat apartamentul 16 și au venit în apartamentul 17 unde au abuzat sexual agentul care fie este de la PNA ori fie au avut relaţii intime cu doctorul de femei chiar în camera de deasupra mea unde deţin acele trepiede din care unul este cu lampă r.x. şi unul cu LASER. Apoi la 6AM dimineața au făcut aparent glume că avortează un făt cu aluzie la ceva lamă cu care se poate răzui un stem și la ora 8AM au plecat la ceva spital probabil matern cu o mașină personală făcând iar glumă: "Încă dăinuiește până fierbe cucta...", plecând spre bucătărie și apoi coborând. Era un limbaj ambigu prin
care făcea aluzie dată la mine dacă sunt sigilat ori defilat și apoi la făt care opţional ajungea la o mamă purtător.
Marți, 28 Mai 2019, la 1 PM a venit un nou agent la apartamentul 17 care după amiază a pornit instalația cu care accesează direct sistemele informatice în timp ce angajați ai RCS-RDS au montat iar rootere în scara de bloc. Eu am fost puternic radiat în bucătărie și am avut dureri de cap în timp ce mi-am verificat rooter-ul, care îl folosesc şi ca switch, dacă merge bine.
Joi, 30 Mai 2019, la ora 3AM s-a auzit că fierbe o cuctă și la ora 3:15 nu am putut sta în camera mică de miros de ouă fierte stricate fugind în bucătărie m-am asigurat că este deschisă fereastra să iasă aburul care ieșea prin masca țevilor dintre etaje care are deschidere jos în boxa fam. Merăuță care locuieşte la apartamentul 9. Apoi la ora 5AM o femeie tânără s-a certat cu una mai în etate și apoi a coborât. Precizez legat de aceste acţiuni ale familiei Domokos, cae erau în preajma alegerilor Euro-Parlamentare căci cei care mi-au supravegheat locuința cu tehnologie biometrică şi activiştii civici stăteau liniștiți și nu au avut vreo reacție ci pretindeau
că înțeleg prin mine ce se întâmplă la etajul IV și prin ce se vede în balcon.
    Aceste ultime fraze sunt din petiţia la care nu am primit nici un răspus şi precizez căci la data petiţiei nu aveam în vedere că unii pot revendica pântece cu feţi pentru a recupera placentă pentru cabinete de înfrumuseţare. Totodată am avut intenţia să mai mănânc ouă de găină însă de fiecare dată am avut greaţă şi m-am răzgândit.
    Ce îmi recomandaţi să fac dacă locuiesc aşa cum se pare sub o familie care fac acasă ciubucuri din acest domeniu numit naşteri şi avorturi şi studieri ale sarcinei şi altele pe care probabil încă nu le înţeleg ?
        
Am trimis petiție președenției, şi m-a întrebat un consilier ce doresc să-mi facă preşedintele. Încă nu ştiu ce să spun.

Legătură la mărturia biografică:
http://mesianic.uv.ro/marturii/marturia_ory.html

Legătură la petiții:
beitdina punct net slash forum slash images shash ?dir=petitions

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu