Probabil unii cunoașteți situația mea fac un rezumat în ordine cronologică.
Mama mea era după tata ei din evrei veniţi din Polonia şi
catolici austrieci pe de o parte şi evrei creştini-ortodocşi din
Armenia şi români pe de altă parte, iar Tatăl meu se trăgea din
Imperiul Otoman înainte de unire însă avea fratele prim la părinţi care
a murit când m-am născut eu şi aşa familia mamei a aflat când aveam 4
ani că era o cerinţă la evrei ca cei în cordon prim să slujească lui
Dumnezeu adică să nu se însoare şi că este importantă mama copilului şi
nu tatăl.
Cu tehnologia biometrică m-am
confruntat prima dată când m-am născut în 1976 după ce mama şi-a
provocat unele probleme şi după ce s-a internat în spital într-o
Sâmbătă, mai repede cu o săptămână decât la termen, şi astfel m-am
născut într-o zi de Duminică, m-am născut în ultima zi de vară în
Calendarul Gregorian, şi la naştere am fost îndrumat să mă ţin de
cordon cu mâna dreaptă şi să ies cu piciorul drept şi nu am lăsat
cordonul când m-a apucat moaşa care era influenţată cu aceiaşi
tehnologie să mă strângă de gât cu forcepsul. De aici am rămas pe gât
cu o pigmentaţie neplăcută care nu am reuşit să o scot în România.
Apoi în 1979 cu tehnologia biometrică mi-au radiat apendicele
care avea păr de la pisică transmis prin castronul de lapte şi care
vreme de trei luni a copt de la radiaţii şi apendicele s-a spart în
1979. După ce 3 săptămâni am fost ţinut cu gheaţă pe burtă au primit
aprobare pentru efectuarea de intervenţii la chirurgie infantilă în
Arad şi astfel am avut re-aranjate intestinele însă tubul de scurgere
la ţinut doar o săptămână şi bunicii nu au fost informaţi ce dietă
trebuie să ţin întreaga viaţă dar mamei i s-a spus unele probleme.
Totodată am fost născut cu păr negru şi bunicul care avea grupa mea
sanguină a fost de acord să-mi doneze sânge ceea ce a condus la
pigmentarea maro a firelor de păr noi şi schimbarea treptată a culorii
părului.
Din cauza unei intervenţii chirurgicale
de când aveam 2 ani şi 6 luni am fost inapt de efort fizic şi scutit de
sport din clasele mici şi până în liceu, însă eu nu am ţinut seama şi
m-am înscris la două cluburi unde am făcut judo şi în 1996 când ne-am
pregătit pentru concurs şi am repetat cu o colegă mai multe prize mi-am
dat seama că intestinele mele rămâneau lipite de stomac şi nu o puteam
întrece să o susţin în aer şi ţinând seama căci al doilea soţ al mamei
a rămas cocoşat într-un antrenament de judo am renunţat complet să
practic acest sport cu excepţia autoapărării. În timp ce mama locuia cu
al doilea soţ am avut şi un accident de la care aveam nevoie eventual
de două copcii la cap la care medicul care ma curăţat a renunţat şi
între clasa a III-a şi a VI-a am rămas în urmă puţin la unele
discipline faţă de colegi.
În 1995 am refuzat să
fac parte dintr-un grup civic de activişti care făcea gălăgie dacă
cineva refuză actele biometrice şi eram în liceu şi cu scutire de sport
şi totuşi unii profesori insistau să dau unele probe şi le-a lăsat
concepţia unor colegi care au participat la recrutare că aşi putea face
efort fizic. În Feruarie 1996 după ce am vizitat un coleg am ajutat pe
cineva impingând o maşină şi mi s-au înodat intestinele pe cum împingem
şi fiind Sâmbătă spre Duminică am plecat acasă şi am informat familia
înainte să mă internez la chirurgie unde am fost operat doar Luni după
amiază, timp în care nu am stat cu gheaţă pe burtă şi aveam deja
aderenţă intestinală. De cinci ani mama mea locuia cu un domn înfiat de
o familie de evrei care au murit prin iradiere înainte de 1989 şi care
a fost influenţat să strângă bani şi să-i de-a la spital ca să fiu apoi
internat la secţie de psihiatrie în cazul în care supravieţuiesc şi ies
din reanimare, însă mama mea a ales să se despartă definitiv de această
persoană şi eu am ales să fac pe dos şi să am studii superioare ca să
nu recidiveze cei care l-au influenţat şi probabil făceu parte din acel
grup civic şi am anunţat în acest sens cadrele didactice care m-au
ajutat să mă pregătesc de bacalaureat şi admitere.
Am lucrat în primii trei ani de facultate şi în anul 2000 am avut
95 zile de conced medical în care am fost de 4 ori internat într-o
secţie de boli interne până când m-am stabilizat şi am continuat doar
facultatea nu şi serviciul unde am lucrat doar câteva zile la sfârşitul
verii. La primul examen din sesiunea de toamnă am fost identificat cu
tehnologia biometrică şi am leşinat mai ales că aveam 50 kg greutate la
176 cm înălţime adică cu indulgenţă subponderal iar apoi nu am mai fost
indentificat nici în blocul unde locuiesc şi nici la facultate până la
evenimentele din 11 Septembrie 2001 aşa cum am scris şi în petiţia
scrisă în 2019.
Aşa cum am observat de copil mic
şi apoi când am avut ocluzia intestinală şi apoi am constatat căci au
instalația cu RazeX cu care analizează inclusiv unde sunt afară ori în
casă și din anul 2001 când făceam proiectul pentru licenţă am
identificat că au un LNC cu microunde cu care analizează ce fac pe un
sistem informatic PC, smartphone ș.a. și în plus unele tinere folosesc
și conexiuni biometrice prin anumit tip de chip care se conectează
printr-o trasmisie flexibilă colorată de obicei mov cu care să mă
analizeze.
Aceste tehnologii fiind destul de
ofensive nu reuşeam să identific instalaţiile vecinului de la
apartamentul 17 care erau aduse şi apoi luate până în anul 2004 când au
folosit acestea prima dată să-mi deschidă prostata. Cel care locuia
atunci în apartament la etajul IV spunea discursuri sarcastice de genul
"Mai departe: StudiOU de de filmare, numai este StudiOU de filmare..!"
şi "Mai departe urmează: Înşurubările lor... Înşurubările lor." şi nu
am identificat pe cineva să le folosească apartamentul pentru a studia
gestaţia femeilor, adică dacă au rămas ori nu însprcinate şi să
chiureteze dacă au rămas, însă am indentificato pe cea care locuia la
apartamentul 13 începând cu anul 2008 când făcea parte din Asociaţia de
bone "Achim" (adică Fraţi, în ebraică) care aparent are legătură cu
Asociaţia "Mama" din Arad care probabil este o sursă de copii pentru
acest gen de bone format din tinere care cresc fete.
Am apelat la poliție din 2014 și în loc să rezolve cazul s-a
agitat mai multă lume și unii activişti civici spun că polițiști
lucrează și la golanii de lângă sinagoga neologică şi de aceea nu pot
să-mi rezolve cazul şi să mă lase să-i dau la parchet pe cei vinovaţi.
Ofițerul cu care am discutat în sediul poliției și am dat o
declatație spunea că trimit pe cineva să verifice instalația lui
Petrea, apoi familia lor au fost chemați la poliție și mama mi-a cerut
să-mi cer scuze iar băiatul lor a spus "Ce..! Că suntem vinovați.",
când a coborât la noi, înainte să vândă apartamentul. După ce s-au
mutat, cel de lângă ei intra la apartamentul Asociaţiei "Achim" să
discute şi dădea raportul seara la ap. 10 dacă ne face "atmosferă" însă
cazanul pentru care i-am reclamat nu l-au umplut până s-au mutat noii
proprietari şi pereţii blocului nu mai erau imbibaţi cu nitrogen.
Pe noii proprietari i-am identicat când au adunat semnături și nu
au intrat la mine ci au coborât la etajul II unde un vecin a spus "A...
deci continuaţi acţiunile domnului Tică?" şi nu i-am salutat nici pe
aceştia şi nici pe cea de lângă ei de la apartamentul fam. Achim să nu
pretindă că-mi sunt prieteni la poliţie. Eram puternic afectat în
haine, pantofi ș.a. purtate în această perioadă, apoi părul acum îl am
castaniu de la nitrogen s-a deschis spre maro, și dulapul de la bunica
trebuie remontat când se opresc cu presiunile și uneori se răcea aerul
şi pereţii până la etajul 1.
Cam așa se aude cazanul când
scurge azot lichefiat în scurgere la baie ori aici la bucătărie am
înregistrări audio în folderul Azot:
https://app.box.com/s/p40jtbknhev6ldq49vpo3vxd0nu2g6a3
https://app.box.com/s/6wht7nciq6mzmbvvt2owjj8bhju7h99s
Altele:
https://app.box.com/s/p40jtbknhev6ldq49vpo3vxd0nu2g6a3
Și mai noi:
https://app.box.com/s/xpbxfnmzkg6u5ggt0w5srjfgh1uzppnj
ș.a.
Atât în 1 Iulie 2018 cât şi în 4 Ianuarie 2019 acest medic ori
fiu de medic care s-a mutat m-a ciuruit cu una din instalaţiile aflate
pe cele două trepiede de care am aflat doar când şi-au băgat rooter de
la furnizorul de internet RCS-RDS şi băieţii numiţi "de la cablu" au
discutat între ei câte scule are acolo ca şi cum ar fi CIA. Astfel au
folosit acestă instalaţie de mai multe ori să mă ciuruie la glandele
genitale unde mi-au făcut prin tavan o gaură cu LASER care atât era de
exactă încât s-a oprit exact în canalul urinar fără să iasă în partea
opusă.
Sâmbătă, 25 Mai 2019 două femei au
utilizat apartamentul 16 și au venit în apartamentul 17 unde au abuzat
sexual agentul care fie este de la PNA ori fie au avut relaţii intime
cu doctorul de femei chiar în camera de deasupra mea unde deţin acele
trepiede din care unul este cu lampă r.x. şi unul cu LASER. Apoi la 6AM
dimineața au făcut aparent glume că avortează un făt cu aluzie la ceva
lamă cu care se poate răzui un stem și la ora 8AM au plecat la ceva
spital probabil matern cu o mașină personală făcând iar glumă: "Încă
dăinuiește până fierbe cucta...", plecând spre bucătărie și apoi
coborând. Era un limbaj ambigu prin
care făcea aluzie dată la mine dacă sunt sigilat ori defilat și apoi la făt care opţional ajungea la o mamă purtător.
Marți,
28 Mai 2019, la 1 PM a venit un nou agent la apartamentul 17 care după
amiază a pornit instalația cu care accesează direct sistemele
informatice în timp ce angajați ai RCS-RDS au montat iar rootere în
scara de bloc. Eu am fost puternic radiat în bucătărie și am avut
dureri de cap în timp ce mi-am verificat rooter-ul, care îl folosesc şi
ca switch, dacă merge bine.
Joi, 30 Mai 2019, la ora 3AM s-a auzit
că fierbe o cuctă și la ora 3:15 nu am putut sta în camera mică de
miros de ouă fierte stricate fugind în bucătărie m-am asigurat că este
deschisă fereastra să iasă aburul care ieșea prin masca țevilor dintre
etaje care are deschidere jos în boxa fam. Merăuță care locuieşte la
apartamentul 9. Apoi la ora 5AM o femeie tânără s-a certat cu una mai
în etate și apoi a coborât. Precizez legat de aceste acţiuni ale
familiei Domokos, cae erau în preajma alegerilor Euro-Parlamentare căci
cei care mi-au supravegheat locuința cu tehnologie biometrică şi
activiştii civici stăteau liniștiți și nu au avut vreo reacție ci
pretindeau
că înțeleg prin mine ce se întâmplă la etajul IV și prin ce se vede în balcon.
Aceste ultime fraze sunt din petiţia la care nu am primit nici un
răspus şi precizez căci la data petiţiei nu aveam în vedere că unii pot
revendica pântece cu feţi pentru a recupera placentă pentru cabinete de
înfrumuseţare. Totodată am avut intenţia să mai mănânc ouă de găină
însă de fiecare dată am avut greaţă şi m-am răzgândit.
Ce îmi recomandaţi să fac dacă locuiesc aşa cum se pare sub o
familie care fac acasă ciubucuri din acest domeniu numit naşteri şi
avorturi şi studieri ale sarcinei şi altele pe care probabil încă nu le
înţeleg ?
Am trimis petiție președenției, şi m-a întrebat un consilier ce doresc să-mi facă preşedintele. Încă nu ştiu ce să spun.
Legătură la mărturia biografică:
http://mesianic.uv.ro/marturii/marturia_ory.html
Legătură la petiții:
beitdina punct net slash forum slash images shash ?dir=petitions
sâmbătă, 22 iunie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)